Oraşul Avrig

Situat la Poalele Munţilor Făgăraş, pe Valea Oltului, în judeţul Sibiu, oraşul Avrig este străbătut de şoseaua naţională DN 1 şi situat în suprafaţa unui amfiteatru natural, cu altitudini cuprinse între 350 şi 2500 m.

Ţinutul Avrigului a fost locuit încă din epoci preistorice, cele mai vechi descoperiri arheologice datând din epoca pietrei șlefuite (cca. 6000 – 1700 î.e.n.), dar este atestat documentar abia în anul 1364, când la Avrig, ales ca şi localitate neutră, are loc o şedinţă de rezolvare a unui diferend între două localităţi vecine. La momentul respectiv, Avrigul era o aşezare de ţărani liberi, care făcea parte din teritoriul regal al provinciei Sibiului, constituit în anul 1224.

Vechiul sat românesc făcea parte din Terra Blachorum (Ţara Făgăraşului), fiind amintit în documente medievale din secolul al XIII-lea, când această regiune a fost colonizată de către germani. După colonizare, localitatea a fost inclusă în scaunul Sibiului, iar din secolul al XVIII-lea a făcut parte din domeniile lui Samuel von Brukenthal, ajuns guvernator al Transilvaniei.

Pitorescul zonei şi numeroasele obiective turistice, deosebite prin particularităţile şi încărcătura lor istorică au făcut ca acest oraş să devină o destinaţie de vacanţă sau de sfârşit de săptămână frecventată atât de sibieni, cât şi de cei care doresc să îşi petreacă timpul liber într-un mod plăcut şi relaxant.

Datorită amplasării deosebite, a prezenţei unicii reşedinţe baroce a lui Samuel von Brukenthal, precum şi a varietăţii reliefului, florei şi a faunei, Avrigul a cunoscut o creştere însemnată din punct de vedere turistic, turismul putând fi considerat cea mai importantă resursă potenţială pentru dezvoltarea comunităţii locale.

Pe langă cadrele şi peisajele naturale de o frumuseţe aparte, oraşul se remarcă şi prin numeroase obiective turistice antropice ce reprezintă o adevarată sursă de cultură şi spiritualitate, cele mai reprezentative fiind: Palatul de vară Brukenthal, Biserica Evanghelică, Biserica Ortodoxă Veche, Muzeul Oraşului Avrig.

Căi de acces: • Rutier: DN 1/E68 Bucureşti – Braşov – Făgăraş – Avrig – Sibiu
• Feroviar: linia Făgăraş – Sibiu, parte a magistralei feroviare de la Braşov prin Sibiu, către Arad
• Aerian: Aeroportul Internaţional Sibiu, apoi fie rutier, fie feroviar

Alte obiective în Avrig